Anxietatea de separare

Tulburarea anxioasa de separare constituie una dintre multiplele tipuri de anxietate care, netratate, pot avea drept consecinte o serie de dezechilibre psiho-emotionale, functionale si somatice. Anxietatea de separare se manifesta adesea ca urmare a unui factor stresor cu impact major asupra psihicului persoanei, a unui eveniment traumatizant, a unui abuz sau a unei pierderi. Astfel de factori pot include, de exemplu, decesul unei persoane dragi, pierderea sau despartirea de partenerul de viata, separarea de parinti sau despartirea parintilor, pierderea casei, o mutare sau situatii de emigrare in conditii de razboi etc.

Este o realitate faptul ca tulburarile de anxietate sunt una dintre cele mai frecvente forme de psihopatologie la tineri, cu estimari ale prevalentei variind intre 5% si 25% la nivel mondial; iar tulburarea anxioasa de separare (TAS) este cel mai frecvent diagnosticat tip de anxietate in copilarie, reprezentand aproximativ 50% din diagnosticele si tratamentele psihologice la copii (Ehrenreich et al., 2008). Conform studiilor stiintifice, anxietatea de separare se dezvolta dintr-o interactiune a factorilor biologici si de mediu. Factorii de risc pentru TAS pot include o vulnerabilitate genetica spre anxietate, precum si vulnerabilitati temperamentale si biologice, dar se pare ca factorii de mediu au o importanta majora. Aceasta tulburare poate fi mostenita, caracterul ereditar fiind estimat conform DSM-V (2016) la 73% dintr-un esantion de gemeni, avand frecventa mai mare la fete. Este interesant de mentionat ca la copii anxietatea de separare este asociata cu o sensibilitate mai mare la stimularea respiratorie cu aer bogat in CO2.

La fel ca alte forme de anxietate, anxietatea de separare poate fi invatata de copii de la parinti sau persoanele in grija carora petrec cel mai mult timp. In general, comportamentele anxioase ale adultilor au la baza diferite forme de frica, unele constientizate, altele inconstiente, iar frica in sine poate fi transmisa copiilor in diverse forme.

Simptomele si diagnosticul anxietatii de separare

Tulburarea anxioasa de separare poate fi identificata atunci cand apar simptome pe termen lung (intre 4 saptamani la copii si adolescenti; iar la adulti de/peste 6 luni, desi perioada poate varia). Astfel de simptome includ teama excesiva de separarea de persoane apropiate, de atasament (familie, parinti, prieteni etc.), frica de a pleca de acasa, frica de a ramane singur(a).

Copiii pot ezita sa mearga sau sa stea la scoala de teama separarii, pot avea cosmaruri pe aceasta tema, rezistenta la schimbare, manifestari psihosomatice (ex. tulburari digestive). Ei au tendinta spre izolare la scoala sau in grupuri sociale, stari de tristete, apatie, agresivitate, uneori sunt intruzivi sau au chiar rezultate scolare nesatisfacatoare. Conform DSM-V (2016), ca adulti, copiii cu tulburare anxioasa de separare devin persoane dependente si hiperprotectoare. Adulti pot avea comportamente rezistente la schimbare si simptome fizice, somatice (cefalee, migrene, simptome digestive, gastralgii) care adesea au in spate anxietatea de separare. Uneori adultii cu tulburare de anxietate de separare sunt reticenti la a se angaja in activitati independente, la a calatori singuri fara persoanele apropiate, sunt preocupati de posibilitatea pierderii sau despartirii de persoane semnificative, ceea ce ii determina sa aiba si comportamente dependente de acele persoane.

In concluzie, anxietatea de separare, sub orice forma de manifestare, necesita atentie si tratament specializat. Psihologul clinician si psihoterapeutul pot evalua situatia persoanei, factorii stresori si toate aspectele implicate in aparitia unei astfel de anxietati, putand recomanda si aplica un plan de tratament psihologic menit sa aduca echilibru in viata persoanei.

Referinte bibliografice:

• Ehrenreich, J. T., Santucci, L. C., & Weiner, C. L. (2008). Separation Anxiety Disorder in Youth: Phenomenology, Assessment, and Treatment. Psicologia conductual, 16(3), 389–412. https://doi.org/10.1901/jaba.2008.16-389.
• DSM-5 Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale – APA, ed. 5. (2016). Bucuresti: Editura Medicala Callisto.